În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Ambasadorul pentru misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei pentru reglementarea transnistreană, Marko Shevchenko, împreună cu Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, au vizitat regiunea Transnistreană a Republicii Moldova.
La Tiraspol, diplomații ucraineni s-au întâlnit cu liderul de-facto al regiunii, Vadim Krasnoselski.
M.Shevchenko a reiterat poziția fermă a Ucrainei privind soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, subliniind respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și parcursul acesteia spre integrarea europeană.
Participanții la reuniune au discutat despre situația de securitate din regiune, unele aspecte legate de situația comunității ucrainene și protecția drepturilor și libertăților cetățenilor ucraineni care locuiesc în stânga Nistrului.
Partea ucraineană a informat că pentru cetățenii ucraineni care locuiesc pe malul stâng al Nistrului a fost stabilită o zi aparte pentru acordarea serviciilor consulare la Chișinău. De asemenea, s-a menționat, că perspectiva reluării acordării de către Ambasada Ucrainei în Moldova a serviciior consulare pe teritorul Transnistriei nu a fost scoasă de pe ordinea de zi.
O temă aparte de discuții sa referit la perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean, având în vedere că Ucraina și Moldova sunt țări-candidate la aderarea la UE și vor începe în curând negocierile. Partea ucraineană a subliniat necesitatea de a preveni provocările împotriva Ucrainei și Moldovei.
În ajunul Zilei Constituției Ucrainei, P.Rohovei și M.Shevchenko au vizitat Cetatea Bendery și au depus flori la monumentul primei Constituții ucrainene și a autorului acesteia, Hetmanul Pylyp Orlyk.





