• A-
    A+
  • Persoane cu deficiențe de vedere
  • Română
  • Українською
Cooperarea în sfera cultural-umanitară
08 august 2024 17:21

Cooperarea în sfera culturală și umanitară se desfășoară în următoarele direcții principale: cultură, educație, sport, medicină, politică socială și de tineret, diplomație culturală, consolidarea legăturilor cu ucrainenii autohtoni, inclusiv cu regiunea Transnistreană a Republicii Moldova, și cetățenii Ucrainei care s-au mutat în Republica Moldova pentru rezidență permanentă sau temporară și, de la începutul fazei deschise a războiului fr împotriva Ucrainei -de asemenea și cu cetățenii Ucrainei, care se salvează de război pe pământul moldovenesc.

Schimbarea puterii politice în Republica Moldova a dat impuls intensificării relațiilor bilaterale, inclusiv în sfera umanitară. În special, a fost restabilită interacțiunea ministerelor și instituțiilor relevante, datorită căreia s-a finalizat elaborarea proiectelor unui număr de acorduri interguvernamentale și interdepartamentale, se intensifică sprijinul reciproc al Ucrainei și Moldovei în comitetele ONU, UNESCO și alte organizații internaționale,  se efectuează schimbul de experiență și se elaborează noi proiecte de cooperare bilaterală în domeniul culturii, educației, tineret și sport, ocrotirii sănătății etc.

În fiecare an, în Moldova, au loc activități comemorative pentru a onora memoria personalităților marcante ale Ucrainei. De asemenea, reprezentanți ai Părții Ucrainene și ai Părții Moldovenești participă în mod tradițional la evenimentele ceremoniale organizate de autoritățile de stat și locale ale Ucrainei și Republicii Moldova de Ziua Independenței, Ziua Victoriei, accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl, Ziua Scrisului slav etc.

Acordarea Ucrainei și Moldovei a statutului de candidați la aderare la UE  a avut un impact major asupra relațiilor bilaterale și multilaterale. Conform acordurilor Prim-miniștrilor Ucrainei și Moldovei, anul 2023 a fost proclamat Anul Culturii Ucrainene în Republica Moldova, astfel au avut loc mult mai multe evenimente atât cu sprijinul autorităților statului, cât și din inițiativa privată a personalităților culturale locale.

De o importanță semnificativă pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale a fost adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova la 24.11.2022 a Declarației  cu privire la condamnarea  Marii Înfometări (Holodomor) din anii 1932-1933 din Ucraina ca genocid al poporului ucrainean, care, printre altele, exprimă „solidaritatea cu poporul ucrainean, care luptă eroic împotriva agresiunii federației ruse, respingând în secolul XXI politica de genocid a poporului ucrainean și de lichidare a statului Ucrainean, protejând astfel pacea și libertatea continentului european și protejând Republica Moldova de ocupația militară”.

           O importanță majoră pentru dezvoltarea  cooperării bilaterale în domeniul culturii, o are activitatea asociațiilor civice a ucrainenilor în Moldova, în cooperare cu care Ambasada Ucrainei organizează regulat evenimente culturale și artistice,   printre care un eveniment remarcabil se numără evenimentele comemorative pentru aniversarea Holodomorului din Ucraina în anii 1932-1933. Participanții acestora sunt Președintele Republicii Moldova, conducerea Parlamentului, ministerele și departamentele, misiunile diplomatice străine, reprezentanții autorităților publice locale  şi ai  organizațiilor civice ucrainene.

       În august 2021, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Proclamarea  Independenței Ucrainei și a promovării inițiativei „Platforma Crimeea”, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a fost   distinsă de  Președintele Ucrainei cu Ordinul de Gradul I „Cneazul Iaroslav cel Înțelept”. În 2023, Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu a fost distins cu același ordin, iar președintele grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, Oazu Nantoi, a primit Ordinul pentru Merit.

      Ucraina primește un sprijin de neprețuit din partea Moldovei încă de la începutul fazei deschise a războiului fr împotriva statului nostru.

      Moldova a devenit statul care a primit cele mai multe persoane refugiate din Ucraina (în funcție de numărul de cetățeni ai acestui stat), jumătate dintre aceștia fiind copii.

      Deja pe 24.02.2022, pentru a gestiona fluxul de refugiați, au fost dislocate în apropierea punctelor de control tabere temporare, s-a organizat transportul refugiaților de la frontieră către interiorul țării, s-au deschis „linii verzi” de asistență telefonică, și a fost creat un site web guvernamental: https://dopomoga.gov.md, unde și acum puteți obține informații complete actualizate necesare imigranților din Ucraina.  Guvernul Republicii Moldova a creat de asemenea, Centrul Unic de Gestionare a Crizei. Datorită acțiunilor concertate ale Guvernului Republica Moldova a reușit să evite o criză umanitară în regiune.

       De la începutul războiului pe scară largă împotriva Ucrainei, majoritatea evenimentelor culturale au fost de natură caritabilă - au fost organizate o serie de seri muzicale și licitații de artă în sprijinul Ucrainei în lupta împotriva rașismului, în special, cu participarea Preşedintelui Republicii Moldova Maia Sandu. Fondurile primite sunt destinate să ajute victimele din Ucraina, precum și persoanele strămutate temporar din Ucraina. Deja la 12 iulie 2024, Asociația de Cultură și Artă a Ucrainenilor din Moldova „Ptașca” a organizat o licitație, iar fondurile adunate au fost direcționate către reconstrucția spitalului Ohmatid, care a fost avariat de o bombă inamică la 8 august 2024.

       În 2022-2024 soția Ambasadorului Ucrainei a fost Președintele al Clubului Internațional al Femeilor din Moldova (International Women's Club of Moldova; IWCM),  ceea ce a contribuit la intensificarea desfășurării evenimentelor internaționale și bilaterale.

        În cadrul proiectelor „Raftul de carte ucraineană” și „Cărți fără frontiere”, implementate sub patronajul Primei Doamne a Ucrainei, doamna Olena Zelenska, Ambasada, cu asistența Ministerului Afacerilor Externe, a primit un număr semnificativ de cărți în limba ucraineană, ceea ce a făcut posibilă deschiderea a circa 70 de rafturi de cărți în limba ucraineană în Moldova, precum și  completarea colecțiilor de carte  în limba ucraineană din bibliotecile și școlile din Moldova, unde se studiază limba ucraineană. În anul  2023, Ambasada a transmis către patru licee din Moldova, unde învață copiii „refugiaților” din Ucraina și ucrainenii autohtoni peste 700 de manuale de limba și literatura ucraineană despre noua ortografie pentru liceeni.   Proiectul a fost implementat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Universitatea de Stat „Institutul de Modernizare a Conținutului Educației” și a filantropilor.  

        Ca parte a unei inițiative umanitare aparținând Institutului Ucrainean de Carte, sub patronajul Primei Doamne a Ucrainei, doamna Olena Zelenska, în anul 2022, cu eforturile comune ale Ambasadelor Ucrainei, SUA și ai reprezentanților Biroului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați din Moldova, au fost tipărite 12.000 de broșuri în limba ucraineană (12 titluri, a câte 1.000 de exemplare fiecare) pentru copiii care  fug de atacul rusesc

         În anul 2024, în Moldova a avut loc pentru a treia oară Testarea Națională Multidisciplinară  pentru tinerii ucraineni, pe care peste 150 de persoane au promovat-o și au primit documente de admitere sau continuarea studiilor în instituțiile de învățământ superior din Ucraina. 

    Oportunități de studii în Ucraina 

Principala sursă de informare despre învățământul superior în Ucraina pentru străini este Centrul de Stat Ucrainean pentru Educație Internațională al Ministerului Educației și Științei din Ucraina. Centrul este unica platformă oficială guvernamentală dedicată comunicării oportunităților educaționale. Pe site-ul oficial al Centrului de Stat Ucrainean pentru Educație Internațională https://studyinukraine.gov.ua/ solicitanții pot obține informații generale despre programele de studii, procedura de admitere și alte sfaturi practice, precum pot depune cereri online pentru studii la orice instituție de învățământ superior din Ucraina.

Outdated Browser
Для комфортної роботи в Мережі потрібен сучасний браузер. Тут можна знайти останні версії.
Outdated Browser
Цей сайт призначений для комп'ютерів, але
ви можете вільно користуватися ним.
67.15%
людей використовує
цей браузер
Google Chrome
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
9.6%
людей використовує
цей браузер
Mozilla Firefox
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
4.5%
людей використовує
цей браузер
Microsoft Edge
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
3.15%
людей використовує
цей браузер
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux