• A-
    A+
  • Persoane cu deficiențe de vedere
  • Română
  • Українською
Ucraina și Republica Moldova își coordonează pozițiile pe subiectele-cheie ale agendei de integrare europeană
30 aprilie 2025 21:45

La 30 aprilie 2025 Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană și Euroatlantică, Ministra Justiției a Ucrainei Olha Stefanishyna s-a întâlnit la Chișinău cu Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a Republicii Moldova Cristina Gherasimov. 

Părțile au discutat implementarea agendei de integrare europeană a ambelor țări, în special elaborarea foilor de parcurs în domeniile-cheie: Statul de drept; Reforma administrației publice; Funcționarea instituțiilor democratice. O atenție deosebită a fost acordată elaborării Programului național de adaptare a legislației Ucrainei la acquis-ul Uniunii Europene.

De asemenea, a fost discutată implementarea Memorandumului de cooperare în domeniul integrării europene și al procesului de aderare, în special schimbul regulat de experiență și expertiză între cele două țări.

„Sunt foarte bucuroasă că avem oportunitatea de a face schimb de opinii și experiențe în cadrul procesului nostru de aderare la Uniunea Europeană. Conștientizăm pe deplin importanța continuării transformărilor interne profunde în Ucraina, în contextul provocărilor generate de agresiunea rusă pe scară largă. Suntem profund recunoscători pentru cooperarea puternică, pe care o avem cu echipa din Republica Moldova”, a subliniat Viceprim-ministral Ucrainei.

Viceprim-ministrele au făcut schimb de experiență privind organizarea pregătirii pentru procesul de evaluare (screening) a legislației naționale în raport cu acquis-ul UE și au discutat provocările legate de procesul de transformare. Înalții oficiali au subliniat, că Ucraina și Republica Moldova trebuie să acționeze împreună, să mențină un dialog durabil și să se sprijine reciproc pe parcursul întregului proces de aderare la UE.

Ambele părți au remarcat rolul esențial al aderării Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană pentru consolidarea competitivității, securității și capacității de apărare a blocului european.

„Unul dintre obiectivele integrării europene este de a contribui la construirea unei Europe unite, mai puternice și mai eficiente. Prin rezistența sa și prin lupta pentru libertate și alegerea europeană, Ucraina a făcut deja Europa mai puternică, capabilă să se apere, iar procesul de extindere este esențial pentru păstrarea și consolidarea acestui progres”, – a declarat Olha Stefanișina.

În cadrul vizitei în Republica Moldova, Olha Stefanișina a avut, de asemenea, întâlniri cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și cu Ministra Justiției al Moldovei, Veronica Mihailov-Moraru.

Cu Ministra Justiției al Republicii Moldova partea ucraineană a discutat provocările reformelor în domeniul justiției, asigurarea statului de drept și reformarea organelor de drept, în special în contextul dezvoltării unor instituții eficiente și demne de încredere. „Drumul către aderarea la UE trece prin reforme fundamentale”, – a subliniat Olha Stefanișina.

În urma întâlnirii, părțile au convenit să continue dialogul bilateral privind agenda transformatoare și să intensifice schimbul de experiență și bune practici. Viceprim-ministra Ucrainei a subliniat importanța evaluării sistemice a reformelor — atât a celor reușite, cât și a celor, care au oferit lecții valoroase pentru deciziile viitoare.


Outdated Browser
Для комфортної роботи в Мережі потрібен сучасний браузер. Тут можна знайти останні версії.
Outdated Browser
Цей сайт призначений для комп'ютерів, але
ви можете вільно користуватися ним.
67.15%
людей використовує
цей браузер
Google Chrome
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
9.6%
людей використовує
цей браузер
Mozilla Firefox
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux
4.5%
людей використовує
цей браузер
Microsoft Edge
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
3.15%
людей використовує
цей браузер
Доступно для
  • Windows
  • Mac OS
  • Linux